Black Friday Secpral continua pana in 22 noi. /// Noutati si promotii curente /// Transport gratuit la comenzile plasate pe secpral.ro /// Fa-ti cont pe secpral.ro. Conturile se activeaza in 1-2 zile lucratoare de la trimiterea solicitarii.
TNV-7010RC, noua cameră de 3 MP produsă de Hanwha Techwin, se montează pe colț și a fost concepută pentru a îndeplini cerințele poliției, penitenciarelor și a instituțiilor de sănătate mintală unde e necesară supravegherea deținuților și a pacienților pentru a preveni autovătămarea.
Camera Wisenet TNV-7010RC are un emițător IR încorporat de 940nm care proiectează lumină infraroșie până la 10 m la o lungime de undă mai mare față de iluminarea IR tradițională. Aceasta e invizibilă ochiului uman și nu riscă să-i deranjeze pe cei care dorm în încăperile supravegheate.
Camera poate să captureze imagini color de o claritate ridicată chiar și când nivelul iluminării e de 0.3 Lux și are WDR (Wide Dynamic Range) de până la 120dB pentru a produce imagini exacte pentru medii în care există simultan zone foarte iluminate și zone foarte întunecate.
Anti-ligatură
„Din păcate, sunt deținuți și pacienți care încearcă să-și facă rău și, având acest aspect în vedere, montajul pe colț al camerei Wisenet TNV-7010RC a fost conceput astfel încât legarea unei funii în jurul camerei să fie imposibilă dacă a fost instalată corect,” a declarat Uri Guterman, Head of Product & Marketing pentru Hanwha Techwin Europe.
„Multă atenție a fost acordată designului pentru a-l face suficient de robust. Are, de exemplu, protecție antivandalism IK10+ și un grad de protecție IP66 și IP6K9K, precum și o funcționalitate de detecție a șocurilor care alertează operatorii în caz că cineva încearcă să deterioreze sau să distrugă camera.”
Pentru a proteja intimitatea deținuților sau a pacienților, zonele private pot fi configurate exact pentru zone specifice din spațiul supravegheat, iar microfonul încorporat și funcționalitățile audio facilitează comunicarea bidirecțională.
Funcționalități importante
Wisenet TNV-7010RC, care suportă multi-streaming și compresie H.265, are o listă lungă de funcționalități adiționale avantajoase pentru operatorii care monitorizează spațiile din instituțiile de sănătate mintală, instituțiile poliției și penitenciare.
Această listă include o suită de funcții de analiză video inteligentă, cum ar fi detecție sabotaj, detecție vagabondaj, detecție de direcție, detecție de defocalizare, detecție de ceață, barieră virtuală, detecție intrare/ieșire și apariție/dispariție, detecție audio, detecție facială, detecție de mișcare și clasificare sunete.
Modul de vizualizare coridor asigură o metodă eficientă de monitorizare a spațiilor lungi și înguste, cum ar fi coridoarele, camerele capabile de a genera imagini la un raport de aspect de 9:16 x 3:4 putând funcționa eficient în spații înalte și înguste.
Vezi pagina produsului pe site-ul Hanwha Techwin Europe pentru mai multe detalii despre TNV-7010RC sau articolul original.
Spor la proiecte!
Alina